Bun găsit,
Consultarea nr. 1 - trebuie să aibă loc până la sfârşitul lunii noiembrie (pentru punctul a).
a) Realizarea documentării bibliografice iniţiale şi stabilirea unor obiective iniţiale ale lucrării, pe baza documentării realizate.
Se răspunde astfel la întrebări de tipul:
- "Ce vreau să fac/arăt/cercetez în lucrarea mea?
- De ce este important ceea ce îmi propun?
- Cui ar folosi rezultatele obţinute?”
În această etapă se realizează practic aşa numitul „Literature review” (studiul literaturii sau scrierea capitolelor teoretice).
Consultarea nr. 2 - trebuie să aibă loc până la sfârşitul lunii februarie (pentru punctele b şi c), în care va avea loc discutarea următoarelor probleme cu îndrumătorul:
b) Definitivarea documentării bibliografice şi a obiectivelor lucrării, inclusiv a celor de cercetare propriu-zisă.
c) Prezentarea unei structuri provizorii a lucrării, precum şi a listei cu materialele bibliografice studiate.
Coordonatorul poate oferi şi alte surse bibliografice şi materiale adiţionale, idei, direcţii de analiză şi cercetare.
Cu alte cuvinte vei avea în vedere:
1. Elaborarea cadrului de referinţă teoretică, metodologică şi aplicativă privind tema pe care ai ales-o. Aici pot fi incluse concepte, teorii, accepţiuni, metode folosite în alte cercetări, rezultate ale acestora,sensuri, evaluarea literaturii de specialitate, etc.
2. Construirea abordării aplicative cuprinde: prezentarea mediului (tip de organizaţie / organizaţii, domeniu, ramură etc.) în care se va face aplicaţia, alegerea tehnicilor şi instrumentelor de cercetare, identificarea, culegerea, analiza datelor, interpretarea şi sinteza lor.
Consultarea nr. 3 - la coordonator pentru validarea etapelor 1 şi 2 (cel târziu până sfârşitul lunii martie).
3. Realizarea cercetării aplicate, prelucrarea datelor, scrierea rezultatelor.
Consultarea nr. 4 - la coordonator pentru feedback la etapa 3 (cu minimum o lună înaintea perioadei de depunere la secretariat).
4. Realizarea ultimelor corecţii şi revizuiri; stabilirea versiunii finale a cuprinsului. Elaborarea capitolului de „Concluzii” (aici pot fi incluse şi o secţiune de Limite ale cercetării, respectiv una de Directii viitoare de cercetare).
Consultarea nr. 5 - la coordonator cu lucrarea finalizată în vederea acceptării depunerii ei la secretariatul facultăţii.
Lucrarea este considerată acceptată numai în cazul în care coordonatorul, în urma evaluării conţinutului lucrării, acordă minimum nota 6.
Lucrările care nu trec prin această etapă nu vor putea fi acceptate pentru susţinere.
5. Depunerea lucrării la secretariatul facultăţii.
Numărul de consultări cu îndrumătorul şi conţinutul lor pot fi diferite de la caz la caz. Fiecare coordonator este responsabil pentru disponibilitatea şi implicarea în activitatea de finalizare a studiilor.
În acest sens, programul de consultaţii este anunţat la secretariatul departamentului, este afişat pe uşa biroului sau poate fi obţinut prin e-mail direct de la îndrumător.
Gândește-te cum ar fi dacă ai scrie fiecare componentă din lucrare conform așteptărilor coordonatorului.
Până acum au trecut prin mâna mea serii de studenți care au avut încredere în programul Diplomade10 și care au fost mulțumiți de rezultatele obținute.
Află mai multe despre cum te pot ajuta de pe butonul albastru.
Despre Lorena
Salut,
Sunt Lorena și sunt primul coach de scriere academică din România.
Sunt doctor în economie și am finalizat și un program de postdoctorat la o universitate de renume.
Din 2021 am devenit fondatoarea Diplomade10.ro.
Am fondat această școală pentru a-i ajuta pe studenți, masteranzi și doctoranzi să scape de teama de ce vor scrie în lucrare și mai ales cum vor scrie.
Este nevoie să evoluăm în domeniul cercetării, să venim cu noi soluții pentru a face o lume mai bună.
Dacă ai orice nelămuriri, te rog să-mi scrii.